in ,

LoveLove

Lașitate VS Muncă și asumare

Cum le mai spun și colegelor de cameră din când în când, eu am doi neuroni șefi și câțiva prichindei care nu prea știu ce-i cu viața lor. Cei doi, mari barosani, sunt neuronul conștiinței și neuronul rebel, cunoscut și sub numele de "beleaua vieții mele".

Primele săptămâni de facultate au fost conduse de neuronul conștiinței, care, pe la jumătatea semestrului, a început să dispară încet din peisaj. I-a luat locul neuronul belea. Dimineața la 6:30, când suna ceasul, se trezea frumușel, îi întreba pe prichindei dacă vor să meargă la cursuri, ei răspundeau în cor "NU", și se culca toată lumea la loc.

Noroc de colegele de cameră, că mai sunau alarmele lor sau mă mai trezeau și pe mine.

Lăsând gluma la o parte, am simțit nevoia să scriu, după foarte mult timp de când n-am mai facut-o, pentru a discuta o treabă care mă frământă: lașitatea.

Să vă dau câteva exemple de lașitate, mai întâi:
"Vai, nu știu, hotărâți voi, accept orice decideți."
"Nu învăț pentru examenul ăsta, oricum nu iau."
"Nu mă bag, e destul de greu și nu are rost să încerc, sigur nu reușesc."

Și multe altele, pe care nu are rost să le mai expun aici. Exemplele anterioare înseamnă pentru mine lașitate, în combinație cu "instinctul de turmă", lipsă de ambiție, lene, și neîncredere în forțele proprii.

Ce încerc să zic? Simplu. În cazurile anterioare, bătălia e pierdută înainte de a fi începută. Ceva asemănător și cu proverbul "nu riști, nu câștigi."

Care mai e rostul vieții noastre, care mai e rostul a ceea ce facem dacă ne lăsăm purtați de valuri în loc să luăm hățurile? Știu că e mai simplu așa, decât să luptăm și să muncim, dar unde e satisfacția? Unde e bucuria "frate, am reușit să fac asta" sau "frare, uite cât noroc am avut"? Nu mai este. Ne resemnăm tot mai des, ne lăsăm influențați de negativismul din jur. Trăim într-o societate în care oamenii luptători nu sunt sursă de ambiție pentru alții, ci de deznădejde. De câte ori nu am văzut cum omul care luptă, care muncește, aude lucruri de genul "tu ai capacitate" sau "tu ești înzestrat, poți, eu, nu"…

Tu, cel care spui asta, greșești, dragul meu. Nimeni nu primește geniu de la natură. Eminescu nu a fost uimitor fără să facă ceva pentru asta, ci avea caiete întregi cu rime, corecta de zeci de ori o poezie până îi ieșea cum dorea. El nu mai zicea "e greu, nu mai încerc", ci "e greu, trebuie să muncesc și mai mult".

Cei care ajung departe, o fac pentru că au tras din greu. Un tânăr care ajunge la liceu, la facultate și care are o cultură bogată, care are aptitudini deosebite, e cu siguranță un tânăr care a muncit pe brânci, încă din primul an de școală. Și apoi lumea îi aruncă în față "ești înzestrat", ignorând cu superficialitate miile de ore pe care tânărul le-a dedicat muncii, studiului, nu distracției.

Oamenii sunt lași. Le e frică să încerce, le e frică să lupte. Ei nu văd viața ca pe o luptă, ci ca pe o mare. Te ia, te învârte cum vrea, iar tu nu ai niciun control pentru ce ți se întâmplă.

Nu știu ce sfaturi să dau celor "lași" din jurul meu sau vouă. Eu am lăsat lașitatea deoparte când am descoperit câte lucruri minunate poți câștiga luptând: oameni, cunoaștere și fericire. M-am simțit mai bine când am luat decizii proaste pe care mi le-am asumat, decât atunci când am lăsat pe alții să hotărască pentru mine. M-am simțit mai bine când mi-am exprimat opinia, prea directă sau dureroasă pentru cei din jurul meu, și am intrat în probleme din cauza asta, decât atunci când am privit de pe margine cum alții iau cuvântul, vorbind și pentru mine.

Să fii independent nu înseamnă să ai bani, un serviciu sau să te descurci fără ajutor material din partea celorlalți, ci să iei decizii, să ți le asumi, să îți cauți obiective și să muncești pentru atingerea lor.

În ultima perioadă, văd zilnic oameni care renunță la muncă, la asumare, din diferite motive: lene, frică de consecințe, de responsabilități.

În "Infernul" lui Dante, lașii erau atât de josnici, încât nici în iad nu avea dreptul să fie, ci rătăceau în afara lui, condamnați la un mare "NIMIC", pentru o viață în care nu au făcut nimic.

Nu lăsa pe alții să te doboare, nu-ți fie frică să-ți spui cuvantul și nu te teme să îți asumi consecințele. Oboseala și durerea sunt mult mai bune decât nimicul. Crezi că, dacă trăiești fără să te implici în bătălie, ești fericit?

Nicidecum. Fără furtună, nu există soare.

Acordă o notă

0 puncte
Contribuitor

Scris de loreenale

Story MakerMembru veteran

Comentarii

Lasa un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comments

comments